de azi într-o lună jumate, voi fi având 7 ani. ȘAPTE. acum 6 ani și 8 luni, S n-a stat pe gânduri prea mult și m-a adus acasă într-un rucsac de îndată ce-a văzut niște poze cu mine pe messenger. nu era să le fi văzut pe mIRC, ca doar oi fi având eu 47 de ani omenești, dar totuși mi-s în floarea vârstei. random piece of advice: don't go shopping with a broken heart, you might as well end up buying yourself a Golden Retriever. stăpânii studenți rămân ză best: îți iei cele mai puține ziare pe trufă, vorba aia, te-nveți să faci afară cel mai repede, doar toată ziua bună ziua ești afară-n parcuri. cum nici S n-a fost crescută-n Pampers, ci mai degrabă-n pelinci, așa și eu, în ziare gratuite, pe față substrase din punctul de distribuție de la Facultatea de Drept. crescut din bani de bursă și ceva freelance writings, n-am ajuns rău, mă mențin undeva-n jur de 42 de kile. am avut highs and lows, babesioză, râie, am înghițit atât chiloți bărbătești tetra extra large, cât și femeiești de dantelă, ca o ață dentară, șosete flaușate-mpuțite, sârme, cercei, am înotat în Marea Nordului și m-am scăldat în Dunărea din Budapesta, mi-am marcat teritorii în Amsterdam și Hamburg, am bătut Țara Românească-n lung și-n lat. am cucerit inimi, am speriat copii, am fost în vizite, am locuit în deplasare la oameni la fel de frumoși ca și mine. am râs-plâns cu S (sau invers) în nopțile târzii, am împărțit același pat, deși mai des același castron de mâncare. dar am divagat. ce vroiam de fapt să vă spun e că-mi caut din nou familie adoptivă. o ea, un el sau ei pe care să-i veselesc, să-i alerg și să le fur papucii de casă. rămân cel mai bun prieten al lui S și dragostea vieții ei, dar pentru câteva luni we're going the distance. been there, done that, lost some weight, should be alright. caut pe cineva care să aibă o inimă mare, dovadă că și acum trăiesc în 20m pătrați și n-am fost nicicând mai fericit (până să scriu rândurile astea). pentru detalii, vorbiți cu S (via comment sau @ imi.raspunzi@gmail.com), eu am lucruri mai bune de făcut, mai precis să cobor acum în parc, să alerg după mingi! dau din coadă și vă mulțam fain.
joi, iulie 04, 2013
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu