eu, casa poporului, un castron, o pereche de balerini şi un golden albinos

aşa cum v-am promis, SENZAŢIONAL! NEMAIAUZIT! INCREDIBIL! EU LA PICNIC!

SENZAŢIONAL! NEMAIAUZIT! INCREDIBIL!

am stabilit. mâine la prânz facem picnic la izvor cu croasante de la angst, salată de vinete, roşii de grădină şi piersici de medgidia. să curgă balele şi filmul foto

am fost în parc la izvor

ceea ce de fapt nu e hailaitu' serii, ci mai degrabă faptul de a ne fi întâlnit cu mama adoptivă (dacă ea va încuviinţa, am să-i spun de-acum încolo MA, în acelaşi ton cu prescurtatu' S). trecem cu vederea comportamentul meu de autobază faţă de ceilalţi câini din parc (vecinul bern şi ciobănescul belgian iani, dacă-mi aduc bine aminte), ca să subliniez că tot ardealu-i fruntea
va fi puţin greu, pentru S mai ales, căci vorba aia, mie doar să-mi dai de mâncare, să mă smotoceşti, să-mi arunci mingea şi mi-e suficient
da' doar nu era să fie uşor, căci unde-ar mai fi fost tot hazul dacă n-am fi trecut înotând prin toate. hai că m-am emoţionat

un domn, dom'le, un domn

bern mi-a adus mingea-napoi şi şi-a cerut scuze pentru momentul de rătăcire

am fost la grădina OAR şi am băut apă dintr-o scrumieră

am fost jos

ş-am alergat pe iarba proaspăt tunsă din parcaletele de lângă judecătoria sectorului unu până mi s-a făcut limba de-un cot
ş-apoi am găsit singura baltă din cartier, baltă-n care m-am tăvălit ca o raţă. să mai aud pe careva întrebând dar vai, de ce i-aţi pus numele raţă, un câine aşa frumos?
că e S mama omida, de-aia

săriţi! hoţii, hoţii!

se făcea că eram de dimineaţă pe scări cu S, mingea şi lesa. ne-am întâlnit cu bern, ciobănescul de berna, dacă mai era nevoie să subliniez. eu l-am mirosit, S l-a smotocit, iar el mi-a luat mingea-n gură. apoi a intrat în casă şi-ntr-o fracţiune de secundă aruncă mingea de unde nu-i. S a cautat-o, eu am amuşinat-o, nimic. ori a intrat în ciment, ori a intrat în casă cu bern. una din doo, cert e că am rămas fără minge
tragedie

mi-e puţin cald

căldură mare, mon cher

am fost în cişmigiu

şi-am sărit nu pe bunică, cum era de aşteptat, ci în lac, ca o raţă
am înotat, după care am fost scos la mal, cu puţin ajutor, ce-i drept

cum spuneam de dimineaţă,

acum că putem pune şi diacritice,
vin vremuri grele
adicătelea nu astea de care se vorbeşte la televizor, ci acelea în care S va pleca departe, departe
păi şi vă veţi întreba acum: ei bine, păi şi tu cui rămâi?
ei bine, nu ştiu nici io, nu ştie nici S, de unde şi expresia viaţă de câine
de întâmplat, se va întâmpla undeva după douăzeci august, dar cu siguranţă până în douăzeci şi cinci
acum să nu credeţi că are un fuflet atât de hain încât n-o să se mai întoarcă după mine. are însă nevoie de puţin timp, doo, poate trei luni, până lucrurile se vor aşeza. atât S, cât şi mătuşa (care şi ea va pleca departe, dar totuşi puţin mai aproape) stau şi cujetă şi cântăresc apoi bine, plecăm, dar băiatul, ce facem cu băiatul?
io tac şi-ascult şi-acum vă-ntreb pe voi:
s-a îndrăgostit vreunul dintre voi de mine? vrea să mă ia acasă preţ de câteva luni? (mi se asigură de la distanţă pensie alimentară, am propria mea mobilă, castroane, baticuri, jucării)
sau ştiţi pe careva iubitor de câini, cu spirit temerar şi poftă de neprevăzut?
la schimb, dau din coadă, ma rostogolesc, aduc mingea şi veselia oriunde ajung, îs frumos, îs vaccinat, am blog. ce să mai, de la jumatea lui august, un orfan fără acoperiş deasupra trufei
cum mătuşa nu mă poate lua că pleacă şi ea, bunici la ţară nu avem, iar la piatra e c(k)arla, spaima pietricicăi, avem nevoie de ajutor. de-un fuflet mare care să ne sară nu la beregată, ci-n ajutor
care vreţi, care puteţi, daţi mai departe, de întrebaţi, în stânga, în dreapta, în virtual, pi feisbuc, pi mirc, prin bloc, pe la case, piste tăt, piste de raliu
OF, of. ce-am fost şi ce-am ajuns

vin vremuri grele pentru mine

când S nu-i acasă, joacă raţă la izvor

s-a întors S. revin în zece minute

azi am fost la izvor, dar nu am poze să vă demonstrez

noua mea pasiune: omida de la piatra-neamţ

cine se scoală de dimineaţă,

la plafar ajunge
mă rog, în cazul de faţă dimineaţă e o hiperbolă, fiindcă ora doishpe numai dimineaţă nu e
revenind, i-am pus baticu' roşu lui S şi am scos-o la plafarul de pe lipscani. ca o ( ), scump, dom'le, scump. măcar că au un stâlp de iluminat fix în faţă, stâlp de care am fost priponit, poliţia animalelor mi-e martor, ca ultimul viţel
ce-i drept, până la urmă, asta s-a şi dovedit că sunt
dar s-o luăm cronologic
cum am cotit pe franceză, am auzit din depărtare: raţăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăă
puradeii locului, care bat mingea noapte şi zi, m-au recunoscut de acum doo săptămâni. să mai zică careva că S n-a făcut o alegere bună când mi-a spus raţă. scurt, sonor şi, cum se dovedeşte, memorabil
m-au smotocit, m-au mângâiat. e uimitor cum nişte pici de şase ani ştiu să facă diferenţa dintre un labrador ş-un golden. respect. dacă s-ar şi spăla mai des, chiar ar creşte-n trufa mea
cum am amintit mai sus, pe lipscani colţ cu smârdan, am fost legat de stâlp. fără nici un succes, căci S n-a cumpărat nimic
măcar c-am găsit eu câţiva metri buni de pansament pe sfântul dumitru, să nu ne-ntoarcem cu mâna goală. s-o fi coborât cineva pe fereastră cu el, o fi fost adus de vânt de la institutul de balneofizioterapie, cine ştie? cum sunt în definitiv doar nişte detalii, am prins rapid bumbacu-ntre dinţi. iar de-aici n-a mai fost decât un pas până la divertisment. teatrul de comedie la doi paşi? să fim serioşi, matineul are loc AICI
S trăgea de material în stânga, io îmi încreţeam nasul în dreapta, iar lumea îşi savura cafeaua de dimineaţă. crema a fost din partea locului
o domnişoara drăguţă de la el comandante a întrebat-o pe S dacă mă poate mângâia
nu acum, nu e momentul. să-i scot din gură materialul şi apoi
muşcă, nu?
acum da
am blocat cărarea dintre mese, publicul era cu sufletul la gură. va domestici omul câinele? sau invers?
până şi furtunul de apă care spăla mai sus pavamentul s-a oprit
să rog băieţii să-l ude? poate aşa îi dă drumul?
deocamdată nu, mulţumesc
să-i aduc ceva de mâncare? o bucată de carne? poate aşa o lasă?
dacă nu e deranjul prea mare, ar fi ideal
ce să-i aduc?
orice, mănâncă orice
domnişoara drăguţă s-a-ntors cu nişte prosciutto şi-o bucată de şuncă
în acest punct, trecuse deja mult timp de când turiştii spanioli începuseră să facă poze
cum n-am reacţionat la mirosul de carne, iar cine mă cunoaşte ştie ca nu-s defel vegetarian, S mi-a lipit felia de prosciutto de nări. nimic. încă preferam bucata de pansament
de nervi, sau poate simţind că publicul cere mai mult, S mi-a-ndesat felia-ntre fălci. brusc, devenisem un hârciog. în dreapta pansament, în stânga mezel. după înc-un minut de suspans şi transpiraţie, am ales... MEZELUL şi-am dat drumul la bumbac
meseni, turişti spanioli, ospătari, trecători au reacţionat pe măsură: ovaţii, aplauze şi poze la scenă deschisă
am mulţumit pentru susţinere şi suportul logistic şi-am luat direcţia casă
am ajuns din nou pe franceză, unde mirosul de şniţel de la terasa lui mitocanu' mi-a dat un sentiment de deja vu. sentimentul a fost însă reciproc. mitocanu' însuşi era pe terasă, smotocindu-mă cu drag şi subliniind către S
şi eu am unul la fel. dar e mai mic
îl ştim din vamă, cum să nu. vorba aia, a existat o vreme, când el era mai mic ca duke
şi uite-aşa, aproape c-am ajuns acasă. într-adevăr, cât am traversat dâmboviţa nu s-a-ntâmplat nimic special, o zi ca oricare alta

c-a plouat, o ştie o ţară-ntreagă

ce nu se dă la televizor e însă faptul că dimineaţa asta, culmea, noi nu avem apă. nici rece, nici caldă. doar plată şi de ploaie. plin* de noroi, pe picioare, pe piept, pe cap, zac pe balcon. în apă de ploaie, evident

*descoperiţi figura de stil

după minge nu fug doar în parc, ci şi-n sufrageria-dormitor

ia-mă de gât şi spune-mi raţă